Cum sa cumperi o paine

După o zi grea de muncă în care mă certasem cu toţi nesimţiţii, m-am dus să îmi cumpăr o pâine.

Când am intrat în magazin, m-a cuprins un sentiment ciudat. Vroiam pâinea gratis, fiindcă nu aveam chef să o plătesc. Deşi sunt putred de bogat şi portofelul îmi stătea gata să pleznească în buzunar.

Si acest sentiment m-a cuprins fiindcă la mine în fiecare zi vin unii şi alţii, care toţi vor acelaşi lucru: să le ofer consultanţă, ba chiar să şi mă deplasez eu la sediul lor pentru asta, momindu-mă cu speranţa deşartă că o să semnăm noi un contract de consultanţă baban şi ei or să mă îngroape în milioane, dar mai întâi, să le spun eu ce şi cum pe gratis; dacă le place ce le spun, semnăm, dacă nu, eu rămân cu munca şi ei cu informaţiile obţinute fără niciun efort.

Mă duc la vânzătoare şi ii spun: “O pâine, vă rog!”. Dau să iau pâinea, dar ea mă opreşte: “Aveţi de plată 1 leu şi ceva, domnu’!”.

Îi spun: “Uitaţi cum stau lucrurile: mie mi-e foame, sunt de acord să plătesc pâinea, dar numai după ce o mănânc şi numai dacă mă satur”. “Hei! doamnă, ce faceţi cu făcăleţul ăla…?” “Aaaaaaaahhh….”

Aşa am primit o lecţie de la vânzătoarea de pâine. Nimic nu e gratis. Când mai vine un aşa-zis client la mine cu poveşti că o să facem şi o să dregem, fără să arate banii, îl trimit să cumpere pâine cu poveştile pe care mi le îndrugă mie.

~ prin bladhaund pe decembrie 12, 2008.