Topul celor mai proaste idei de afaceri

Din vasta mea experienţă m-am gândit să împărtăşesc şi bieţilor muritori care sunt cele mai stupide idei de afaceri ce bântuie prin România acum.

1. Pensiune turistică. Campionul absolut al prostiei umane. Frate, pensiunile se închid pe capete. Merg cât de cât (nu bine) cele din zone turistice, cu vad serios si cu investitii de sute de mii de euro. Restul sunt sortite eşecului. Cel mai amuzant e că “investitorii” găsesc un atu din faptul că se gândesc să deschidă într-o zonă liniştită (adică pustie), unde nu e nimic turistic. Frumuseţile naturii “nu se pun”. Turistic înseamnă infrastructură. Eu mi-aş deschide o pensiune numai în Sinaia şi numai la stradă. Tu faci cum crezi, deschizi la Cuca Măcăii sau în Fundu Moldovei şi apoi pauză.

2. Grădiniţă particulară. Are de-a face cu lenea şi cu prostia, eventual văzute la televizor. Am mai scris pe tema asta.

3. Azil de bătrâni. Varianta în oglindă a grădiniţei, la capătul celălălt al vieţii umane.

4. After school. Vai, dragă, e o chestie atât de nouă că nici nu are denumire în limba română. E tot un fel de grădiniţă, doar că fără aşa multe avize, fără programă, fără mâncare, fără transport, fără creier. Aşa şi moare, în capul unora fără creier.

5. Crescătorie de iepuri. Toată viaţa te-ai visat ţăran-fermier, cu Southforkul tău. Dar până şi boii sunt scumpi în ziua de azi. De vaci, nu mai zic. Aşa că te-ai îndreptat spre ceva mai mic. Că ăia micii oricum se fut non-stop (ca iepurii, nu?), se înmulţesc rapid şi tu vinzi şi carne şi blană. In your dreams. Tu şi cu ăilalţi câteva zeci de mii care au ideea asta genială.

6. Idei speciale: crescătorii de melci / vipere / păianjeni / etc. Nu are rost să intru în detalii, melcul e un aliment scârbos, iar viperele mai repede te mănâncă ele pe tine decât să mănânci ceva tu de pe urma lor.

Ideile de “geniu” de mai sus au câteva atribute comune:

a) Se bazează pe stat şi nu pe făcut. La 1-4 “antreprenorii” au impresia că e destul să pună o firmă în geam şi să stea. Clienţii vor veni singuri. Total greşit, în realitate se aleargă după clienţi foarte, foarte, foarte, foarte mult. La 5 şi 6 clienţii sunt foarte exotici, sigur nu sunt din România şi au şi pretenţii mari. Cum crezi că ai să ajungi tu la ei?

b) Sunt afaceri aparent facile. Doar aparent. E mai simplu să torni şaibe sau şuruburi. Şi mai profitabil.

c) Investiţia “scalează” cu anvergura, eventual e direct proproţională cu “capacitatea de procesare”. Fals. Investiţia nu scalează, costurile fixe cu dotările sunt mari. Nici personalul nu scalează foarte bine. E nevoie de multe avize şi aprobări. E nevoie de spaţii cu grad ridicat de dotare. Şi lucrezi cu publicul. Există chiar şi break-even point şi este forte sus. Crede-ma, mai uşor scalează turnătoria (de şaibe, nu aia la şefu).

d) Sunt “de nişă neexploatată” sau răspund unei “cereri nesatisfăcute”. Fals. Aşa au zis şi ăia care îşi vând acum pensiunile pe capete. Aşa visează şi educatoarele sau îngrijitoarele de moşi de prin Italia. Când toţi (proştii) au ideea ta numai de nişă nu e, iar cererea nesatisfăcută nu e la tine, e la unităţile cu reputaţie stabilită. 5 şi 6 sunt şi de nişă neexploatată din cauză de neprofitabilitate şi totodată nici nu au cerere.

Ideile de mai sus sunt stupide dacă răspund portretului făcut de mine. Dacă poţi să mă contrazici (cu argumente obiective şi cu planuri de afaceri, nu cu dorinţe şi idei împrumutate de la TV) atunci te-ai gândit bine şi te felicit. Ai nevoie de mine? Sunt al tău.

~ de bladhaund pe noiembrie 9, 2009.