Topul celor mai proaste idei de afaceri

Din vasta mea experienţă m-am gândit să împărtăşesc şi bieţilor muritori care sunt cele mai stupide idei de afaceri ce bântuie prin România acum.

1. Pensiune turistică. Campionul absolut al prostiei umane. Frate, pensiunile se închid pe capete. Merg cât de cât (nu bine) cele din zone turistice, cu vad serios si cu investitii de sute de mii de euro. Restul sunt sortite eşecului. Cel mai amuzant e că “investitorii” găsesc un atu din faptul că se gândesc să deschidă într-o zonă liniştită (adică pustie), unde nu e nimic turistic. Frumuseţile naturii “nu se pun”. Turistic înseamnă infrastructură. Eu mi-aş deschide o pensiune numai în Sinaia şi numai la stradă. Tu faci cum crezi, deschizi la Cuca Măcăii sau în Fundu Moldovei şi apoi pauză.

2. Grădiniţă particulară. Are de-a face cu lenea şi cu prostia, eventual văzute la televizor. Am mai scris pe tema asta.

3. Azil de bătrâni. Varianta în oglindă a grădiniţei, la capătul celălălt al vieţii umane.

4. After school. Vai, dragă, e o chestie atât de nouă că nici nu are denumire în limba română. E tot un fel de grădiniţă, doar că fără aşa multe avize, fără programă, fără mâncare, fără transport, fără creier. Aşa şi moare, în capul unora fără creier.

5. Crescătorie de iepuri. Toată viaţa te-ai visat ţăran-fermier, cu Southforkul tău. Dar până şi boii sunt scumpi în ziua de azi. De vaci, nu mai zic. Aşa că te-ai îndreptat spre ceva mai mic. Că ăia micii oricum se fut non-stop (ca iepurii, nu?), se înmulţesc rapid şi tu vinzi şi carne şi blană. In your dreams. Tu şi cu ăilalţi câteva zeci de mii care au ideea asta genială.

6. Idei speciale: crescătorii de melci / vipere / păianjeni / etc. Nu are rost să intru în detalii, melcul e un aliment scârbos, iar viperele mai repede te mănâncă ele pe tine decât să mănânci ceva tu de pe urma lor.

Ideile de “geniu” de mai sus au câteva atribute comune:

a) Se bazează pe stat şi nu pe făcut. La 1-4 “antreprenorii” au impresia că e destul să pună o firmă în geam şi să stea. Clienţii vor veni singuri. Total greşit, în realitate se aleargă după clienţi foarte, foarte, foarte, foarte mult. La 5 şi 6 clienţii sunt foarte exotici, sigur nu sunt din România şi au şi pretenţii mari. Cum crezi că ai să ajungi tu la ei?

b) Sunt afaceri aparent facile. Doar aparent. E mai simplu să torni şaibe sau şuruburi. Şi mai profitabil.

c) Investiţia “scalează” cu anvergura, eventual e direct proproţională cu “capacitatea de procesare”. Fals. Investiţia nu scalează, costurile fixe cu dotările sunt mari. Nici personalul nu scalează foarte bine. E nevoie de multe avize şi aprobări. E nevoie de spaţii cu grad ridicat de dotare. Şi lucrezi cu publicul. Există chiar şi break-even point şi este forte sus. Crede-ma, mai uşor scalează turnătoria (de şaibe, nu aia la şefu).

d) Sunt “de nişă neexploatată” sau răspund unei “cereri nesatisfăcute”. Fals. Aşa au zis şi ăia care îşi vând acum pensiunile pe capete. Aşa visează şi educatoarele sau îngrijitoarele de moşi de prin Italia. Când toţi (proştii) au ideea ta numai de nişă nu e, iar cererea nesatisfăcută nu e la tine, e la unităţile cu reputaţie stabilită. 5 şi 6 sunt şi de nişă neexploatată din cauză de neprofitabilitate şi totodată nici nu au cerere.

Ideile de mai sus sunt stupide dacă răspund portretului făcut de mine. Dacă poţi să mă contrazici (cu argumente obiective şi cu planuri de afaceri, nu cu dorinţe şi idei împrumutate de la TV) atunci te-ai gândit bine şi te felicit. Ai nevoie de mine? Sunt al tău.

~ prin bladhaund pe noiembrie 9, 2009.

14 Răspunsuri to “Topul celor mai proaste idei de afaceri”

  1. Te contrazic pt azilul de batrani . In Romania s-au deschis destul de multe si este adevarat , clientii vin singuri , disperati , crezand ca ceea ce este afisat pe site-ul azilului se intampla si in realitate. Mama este internata la XXX si proprietarul are doar o asistenta pe timp de zi si o infirmiera , la 24 de batrani bolnavi. Noaptea ramane doar o infirmiera . Deci cheltuieli minime , servicii proaste , taxe de la 2500 ron /luna in care intra doar o farfurie de mancare putina si proasta . Iar afacerea merge bine ca autoritatile nici nu trec pe acolo si banii vin fara probleme mai ales ca apartinatorii nu sunt prea interesati ( unii dintre ei ) de ce se intampla acolo. Ei considera ca este suficient sa dea o palarie de bani si sa-si linisteasca constiinta.

    BladHaund: E posibil ca povestea sa fie reala, dar intrucat nu am auzit de azilul respectiv, am considerat ca e mai bine sa cenzuram numele. Just in case. Cum ca, adica, oi fi de la concurenta. Sau nu.

  2. Ma, eu am zis ca azilul e o afacere de kk@. Tu ma contrazici, dar apoi confirmi. Hotaraste-te. Si daca maica-tii nu-i convine acolo (si nici tie), e banal sa renunti la servicii. Daca ea e singura careia nu-i convine, atunci las-o acolo. Oricum ne enerveaza babile astea.

  3. Nu te contrazic, doar adaug ceva pentru lista ta: Cluburile de net. O afacere “moderna”,de avangarda, nu? Nici o sansa, pentru ca totul e doar aparent. Bagi o suma de bani sa zicem 10.000 euro intr-o sala cu 10-12 calculatoare si proportional mai mult la un alt nr de pc-uri. Evolutia tehnica e atat de rapida incat in maxim, si zic maxim 2 ani calculatoarele respective sunt rebuturi(si moral si super uzate fizic). Probabil un calcul aparent spune ca ti-ai scoate banii in timpul asta.. daca uiti de software. Nici ala nu sta in loc, eventual doar sistemul de operare il lasi acelasi. Mai trebuie un antivirus sanatos si mai ales jocuri noi. Din ce in ce mai noi si mai pretentioase, pe masura ce apar, si cate o licenta pe fiecare sistem. Aceste cheltuieli (soft si eventual upgrade la componente) devin necesare dupa o perioada de functionare a clubului, si vei constata cu..surprindere ca dupa 2 ani de munca nu ai nici un profit, in cazul fericit in care dupa plata salariilor, curentului,angajatilor,impozitelor reusesti sa strangi macar un 10.000 euro initiali in 2 ani.

  4. pot sa iti dau dreptate doar pe jumatate in privinta pensiunilor agro turistice ,este adevarat ca mai toate au tres obloanele pt ca nu reusesc sa isi vanda produsul dar trebuie sa privesti causa prima data si abia apoi efectul . la noi in romania a ajuns feba pensiunilor si este adevarat ca si eu sunt dezamagit pentru ca agro turism nu inseamna numai un pat si o masa la munte. Ca sa ai o pensiune de succes trebuie sa oferi agrement, relaxare, imagineazati o pensiune chiar si intr-o zona pustie cum zici tu in care totul sa fie rustic piatra si lemn , ospatari inbracati in costume traditionatle cu un taraf de muzica populara , herghelie de cai , sa ai un traseu sau mai multe pentru ateveuri ,un mic lac de pescuit (pastravarie) si tot ce se consuma sau aproape tot sa fie produs propriu si pe langa astea poti sa faci si tu ceva programe care sa ii faca activi pe cei care vin la tn inportant este ce oferi si calitatea produselor si atunci orice functioneaza inportant nu este sa aduci ceva pe piata nou poti sa aduci ceva care este dar la alte standarde

  5. Ciprian, ce mai astepti, tati? Ai ideea, go for it! Ce mai citesti tu pe aici sfaturi de la noi astia mai patiti? Cauti numai sa te descurajezi? :-) Ia uite:

    Gandeste-te putin si la marketing inainte de a te apuca. Sunt sute sau poate mii de pensiuni in tara. Daca n-ai vad, cum atragi clientii? E usor de povestit ce povestesti tu acolo, dar te inseli profund cand afirmi “Ca sa ai o pensiune de succes trebuie sa oferi [...]“. Fals. Ca sa ai o pensiune de succes (sau orice afacere de succes) e suficient sa ai clienti. Oferirea de ce spui tu (adica de chestii de calitate / atractive) e numai o premisa a succesului, clientul care marca banul reprezinta succesul in sine.

    Ai facut aceeasi gresala pe care o fac cei ironizati de mine in articol. NU ESTE SUFICIENT sa iti pui o firma la intrare si gata. Poti sa ai paradis inauntru, dar pustiu. Chestia cu firma la intrare e valabila numai in marile statiuni turistice. Si chiar si aia au parteneriate cu te miri cine, de nici nu te gandeai, numai ca sa atraga clienti.

  6. Este un risc pe care orice afacere il are dar cred ca poate te pricepi mai bine ca mie in domeniul afacerilor eu doar ti-am prezentat o ideie, dar sunt locuri in tara noastra mai frumoase sa sicem ca valea prahovei doar ca nu sunt exploatate , dar eu cred ca dc ai face o pensiune ca ceea care ti-am prezentat
    -o mai sus cu o publicitate buna pe toate caile posibile ar fi sansa sa mearga . eu am fost mereu adeptul ca un client multumt este o sursa de publicitate gratuita si atrage mai multi clienti eu unul asa sunt daca sunt tratat bine la un restaorant si mancarea este de calitate cu siguranta o sa revin inapoi si voi spune si la alti de el

  7. Ai facut topul celor mai proaste idei de afaceri, dar topul celor mai bune idei de afaceri nu il faci???

  8. Acel top e de circulație restrânsă. Nu-mi amintesc să te fi văzut pe la casierie, de pretinzi acces la așa ceva. Să înțeleg că te atrage Colțul mocangiilor?

  9. topul celor mai proaste idei e usor de facut: ex. vanzarea de semintze in coltu’ strazii, cizmarie (costa 2-3 lei sa iti repare cizmele si au comenzi din joi in pasti),sifonarie (mergea dupa revolutie, acum e falimentara), etc. Dar topul celor mai bune si mai sigure idei de afaceri este greu de facut, nici cei bogatzi daca s-ar mai naste inca o data in ziua de azi nu ar mai reusi sa faca bani. In legatura cu topul celor mai bune idei, sti sau nu sti, ca idei proaste are mai toata lumea.

  10. In legatura cu pensiunea turistica, am vazut un reportaj la tv cum un om de la un sat dintr-o pustietate a facut ceva bani cu niste cabane mici si insalubre care erau la marginea unei paduri de aveai impresia ca daca stai acolo te mananca ursul, dar acele cabane fara conditii erau o atractie speciala pt turistii straini, omul acela era cunoscator de limbi straine si oferea pe langa sejurul de la cabana si diferite activitati (iarna plimbari cu sania trasa de cai, etc). Turistii straini sunt inebunitzi dupa stilul rustic, cei de la noi au cabane din bca cu termopane, gresie si faiantza si in general lux, strainii daca vroiau lux ramaneau acasa, ei cauta stilul traditzional, ca doar de aia bat atat amar de drum.

  11. Primul tău comentariu: ce zici tu nu sunt idei, sunt niste foste idei. Eu m-am axat pe idei care bântuie creierele oamenilor din prezent și care sunt arătate pe diverse canale ca idei de succes. Am arătat și ce anume le leagă: ideea că se “stă degeaba” și vin clienții singuri.

    Al doilea comentariu al tău: nu te baza pe un caz particular și o situație conjuncturală cu totul specială când începi o afacere. Ai șanse maxime să nu te regăsești în cazul particular și să ratezi conjunctura. În al doilea rând, reportajele de la TV sunt stupide, reflectă doar ce înțelege sau ce crede reporterul. În cel puțin 50% din cazuri e chiar mai rău, e vorba de publicitate mascată. Eu aș crede doar ce zice bilanțul firmei.

    Comentariu de ordin general: m-am săturat de câți am auzit că “străinii” vor aia și caută ailaltă, de parcă am vorbi de o populație de furnici statistic omogenă. Eroare maximă. Statistic, străinii caută exact aceleași chestii pe care le caută și românii, căci sunt tot ființe umane.
    Articolele de tipul “idei de afaceri” se adresează statistic întregii populații. Dacă vorbim deja de cazuri particulare, nu mai sunt simple idei ci studii de caz.

    P.S.: Daca ai citi și alte articole de pe aici, ți-ai da seama că topul “afacerilor bune” nu e de publicat, ci îl țin pentru mine. Prost e cine nu face la fel. Restul, ce se publică, sunt doar ideile proaste. Nu te amăgi că cineva ar publica vreodată și ideile bune.

  12. In caz ca te-ai uitat pe You Tube la Alex Tita spune-mi si mie ce parere ai despre ce spune

  13. Mai citește odată P.S.-ul comentariului meu precedent.

    Ideile de tipul “fă bani pe net din frecat pula” sunt printre cele mai jalnice idei posibile. Se bazează integral pe dictonul “în fiecare secundă se naște un fraier”. Fraierul care pune botul și dă bani pe “rețeta” miraculoasă pe care o vinde șmecherul.

    Cheia acestor afaceri nu este că ar avea succes prin ceea ce te învață ei să faci acolo, ci singurul “succes” îl reprezintă vânzarea ideilor către proști. Dar, de regulă, succesurile acestor site-uri sunt modeste.

    N-ar strica sa iei în considerare și argumentația de aici, care in esenta se reduce la stereotipul “those who can’t, teach.”

  14. [...] nu uitați că pensiunea turistică este pe locul 1 în Topul celor mai proaste idei de afaceri. Rate this: TwitterFacebookStumbleUponDiggRedditEmailLike this:LikeBe the first to like this [...]

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.