Preț de producător?!

O prostie comunistoidă bântuie mintea concetățenilor noștri: idealul cumpărăturilor, acel the-best-of-the-best of all deals, prețul de producător. Ei înțeleg prin asta că ar exista cumva, undeva pe piață, dar neapărat în vecinătatea lor, atât geografic cât și ca mod de comerț cu amănuntul un iluzoriu cel-mai-mic-preț-posibil, care neapărat este o afacere extraordinară și care, în mintea lor, exprimă prețul real al produsului. Restul, diferența până la prețul pe care-l plătesc ei de obicei este… ceva nemeritat, un fel de taxă pe … prostia lor sau pe injustețea societății sau… pe ce mai cred ei.

Să explic mai întâi de ce e o prostie:

• Prețul de producător nu este o noțiune economică validă.

Exprimarea este ilogic economică, pentru că nu există același cost de producție la toți producătorii, chiar și dacă vorbim de producători de produse perfect substituibile sau de nedistins la o examinare vizuală normală. Dacă e vorba de producători de bunuri diferite, atunci chiar că nu are niciun sens noțiunea.

• Prețul de producător este specific producătorului doar la locul de producție.

Adică prețul de producător poate avea cât de cât sensul de “cel mai mic preț posibil” numai la poarta fabricii producătorului, adică Ex-Works pentru cine a dat pe la o școală comercială. Chiar și atunci sunt mulți factori care fac ca prețul să fie diferit de la client la client: rulajul, volmul comenzii, istoricul de colaborare,situațiile conjuncturale, chiar și mita sau comisionul.

Atunci când vânzarea nu mai e la poarta fabricii, prețul automat nu mai e “de producător”, indiferent că achiziția se realizează direct de la acesta. Pe parcurs au avut loc costuri de transport, depozitare, expunere, promovare, etc. Ar fi naiv să credem că pe acestea le suportă producătorul din profit, astfel încât prețul să fie cel “de producător”.

• Prețul se formează pe piața, în condițiile cererii și ofertei.

Este ABC-ul pe care trebuie să-l înțelegi, dacă vrei să mai stăm de vorbă. Produsul costă atât de mult cât poți tu, consumatorul, să plătești pe el. Nicidecum mai puțin. Acesta e calculul primordial. Calculul pornind de la costuri de producție și alte costuri este doar un suport care să-i indice producătorului cât trebuie să ceară minim ca să nu fie nerentabil și în prima fază îi servește și la stabilirea unui preț pe piață. Odată însă pe piață, sky is the limit, baby. Corelațiile se rup. Prețul se duce în jos numai influențat de concurență și de cererea consumatorilor.

Concluzia 1:

A) Prețul “de producător” poate fi găsit numai la locul unde s-au produs bunurile. Dacă vrei acel preț, n-ai decât să te sui în camion și să dai o tură pe la fabrică sau pe la fermă.

B) Oricum prețul nu va fi egal cu costurile de producție, chiar dacă iluzoriu crezi asta. Oricum producătorul este și el un agent economic ca oricare altul și îți va cere atât de mult cât poate să-ți ceară astfel încât tu încă să cumperi de la el cantitatea pe care o are el în vedere. Să nu crezi cumva că producătorul e un înger care “se mulțumște cu puțin”. Să-ți intre bine în cap: pe piață există numai agenți economici, care au ca unic scop doar profitul. Cât de mult posibil.

Să explic acum de ce este prostie comunistoidă:

• Neexprimat, dar inclus ca o ipoteză considerată automat valabilă, ar fi că undeva, pe lanț, niște paraziți “umflă prețul”.

Ipoteza este corectă, mai puțin noțiunea paraziți. Nu paraziți, ci agenți economici (vezi B de mai sus). Și e corect că umflă prețul. Atât de mult cât se poate. Partea comunistoidă apare atunci când refuzi să accepți acest comportament drept normal pentru un agent economic. Când începi să urli “speculă!!!”. Ce e aia speculă? Există așa ceva? În realitate e doar o exprimare a frustrării tale, de consumator. Nu există speculă, ci doar conjuncturi favorabile pentru vânzători.

Surprinzător, dacă ai analiza istoric, ai constata că marile situații de speculă s-au produs pe seama unor acțiuni ale statului: război, sistem economic totalitar, etc.

• Însăși noțiunea “preț de producător” are un iz comunistoid intrinsec multiplu.

Primul iz: Există în această exprimare o confuzie, aproape voită, între preț și cost. Prețul “de producător”, cumva, în mintea cetățeanului comunistoid, echivalează cu costul de producție. Cumva, se crede că ar exista un întreprinzător care nu ar urmări profitul. Acela fiind producătorul. Sau, în varianta ceva mai realistă, producătorul ar avea profit, dar “s-ar mulțumi” cu puțin. Ilogic. De ce “s-ar mulțumi”, dacă ar putea încasa mai mult? Din milă? Din etică? Nu există așa ceva, decât la nivel declarativ. Pe piață nu există “milă” și “etică”. Ci doar profit. În condițiile în care profitul se maximizează mimând mila și etica, așa va face agentul economic. Așa s-a dovedit a fi sustenabil pe termen lung, dar e doar o strategie de marketing. Trebuie să înțelegi și să accepți asta ca fiind ceea ce definește jocul.

Al doilea iz: Unora de pe piață “li se cuvine” profit, altora, nu. Producătorilor da, comercianților mai puțin sau chiar deloc. Fals. Tuturor li se cuvine profit, indiferent de modul în care acționează. Ține numai de ei să-l obțină, indiferent de mijloace. Atât timp cât nu afectează proprietatea ta (nu fură), atunci orice profit e legitim. Aici avem inclusă ura de clasă contra comercianților. Inoculată bine și adânc în ultimii 70 de ani (50 înainte și 20 după). Inocularea se petrece și în prezent. Mereu există propagandă care ridică în slăvi “prețul de producător”, adică implicit îți induce subliminal ideea că distribuitorul e un parazit, el nu merită nimic decât să moară și să te lase pe tine să tratezi direct cu producătorul. Ilogic. Dacă producătorul dorea să trateze direct cu tine, ar fi făcut-o deja. Nu-l oprește nimeni. Este evident că producătorul nu vrea să aibă de-a face cu clientul final. Pentru că producătorul știe să producă, nu să vândă la consumatorul final (retail, cu amănuntul). Producătorul preferă să vândă cu ridicata (en-gross, wholesale). E mai eficient pentru el.

Să-ți intre bine în cap și asta: comercianții există pentru că producătorii nu sunt dispuși să devină ei comercianți. Nu pentru că ar fi unii mici, slabi și onești, iar ceilalți mari, hoți și speculanți. Asta e doar prostia comunistoidă. Cine vrea să vândă direct consumatorului, găsește metode de a o face. Își înființează magazine proprii, unde tronează mândru sloganul “preț de producător”. Unde, surpriză! E la fel de scump ca și în altă parte. Poate mai scump decât la marii retaileri. De ce? Pentru că se poate. Pentru că piața suportă. Pentru că el își maximizează profitul și e normal să facă așa.

Nebunia comunistoidă e alimentată chiar de stat, prin “certificate de producător”, separația între producătorii autentici și comercianți, etc. De ce? De ce se amestecă? În piață, de ce mint comercianții și susțin că-s producători? Pentru că tu, consumatorule, ești spălat pe creier și cauți “prețul de producător”. Dacă nu ai mai fi atât de pornit și de întărâtat de stat, nici ei nu ar mai avea motiv să te mintă. Într-o economie normală, comercianții sunt acceptați ca o verigă necesară, nu ca o buruiană care trebuie strivită. Strivește-i, așa au făcut comuniștii pe care-i admiri. Și nu ai mai avut deloc produse pe piață, deși producători erau. Doar că în lipsa comercanților, mai întâi au produs ce credeau ei (ceva prost), apoi nu au mai produs nimic, fiind omorâți și ei. Cumpărai atunci mereu la preț “de producător”. Cumpărai e însă un eufemism amar, căci piața era goală de produse. Pentru că fusese ucisă concurența, adică normalitatea.

Concluzia 2: Nu există “profit necuvenit”. Nu există unii care merită și alți care nu. Orice acțiune economică este validă, indiferent de poziția agentului economic. Produsul are întotdeauna prețul maxim pe care ești tu dispus să-l plătești, niciodată mai puțin. Când se întamplă să coste mai puțin, atunci prețul e controlat cumva de stat și trebuie să-ți spui “bine ai venit în socialism/comunism!”.

Epilog

Și tu, consumatorul? Ești întotdeauna condamnat să plătești prețul maxim? Vai de tine!

Vai de tine? Nu. Și tu ești un agent economic. Fără tine, cumpărătorul, vânzătorii nu ar avea cui să vândă. Deci și tu trebuie să acționezi economic, nu comunistoidic.

Nu te plânge că “e scump, ai draku de speculanți, ce v-aș închide pe toți!”. Asta face comunistul troglodit. Tu trebuie să cauți prețul cel mai bun pentru tine. Piața e mare, uriașă (sau ar trebui să fie, dacă nu și-ar băga statul coada cu taxe, impozite și reglementări). Producători sunt mulți. Am spus că prețul este atât de mare cât ești tu dispus să dai. Dacă ți se pare prea mare într-un loc, atunci pur și simplu abține-te de la a cumpăra de acolo. Mai caută. Negociază. Sau chiar abține-te de la consum. Tu cauți preț de poarta fabricii și vânzare cu ridicata altundeva decât acolo. Înțelege că numai acolo există așa ceva și lângă tine e imposibil, pentru că nimeni nu muncește degeaba într-un sistem liber.

Orice ai face, însă, nu mai căuta “prețul de producător”, pentru că nu faci decât să perpetuezi o mentaliate care trebuie ucisă și îngoropată adând în negura istoriei socialiste a secolului 20. Caută normalitatea, adică “prețul cel mai bun pentru tine”, fără să mai faci o distincție stupidă față de cel ce ți-l oferă. Înțelege și comportă-te și tu ca un agent economic.

~ prin bladhaund pe august 20, 2011.