Aha…
Bună ziua, ştiţi, s-a vândut, dar avem ceva la acelaşi preţ pe lângă Metro Militari…
Muriţi, agenţi şnapani!
P.S.: Credeaţi că aici găsiţi oferte imobiliare?! Hm, nu. Aici îmi vărs eu năduful.

Aha…
Bună ziua, ştiţi, s-a vândut, dar avem ceva la acelaşi preţ pe lângă Metro Militari…
Muriţi, agenţi şnapani!
P.S.: Credeaţi că aici găsiţi oferte imobiliare?! Hm, nu. Aici îmi vărs eu năduful.
Am o soluţie de mare fineţe şi rafinament pentru descongestionarea Bucureştiului: SĂ DESFIINŢĂM CARTIERUL MILITARI!
Deocamdată las la latitudinea fanilor să propună motivaţii, beneficii şi dezavantaje. Argumentaţia mea urmează într-un articol viitor.
Iniţiez o nouă categorie de posturi, în care îmi permit să ironizez şi să ridiculizez unele dintre sutele de persoane care imi scriu în fiecare zi, cu diverse solicitări mai mult sau mai puţin isteţe. Acesta este primul episod. Sunt mari şanse să iasă o telenovelă milenară.
Ea:
Vreau să fac xyz+t în Otopeni.
Eu:
Ia d-acilea: http://ics.igrec.zet.plus.t./nu.se.poate.html (fiindcă mulţi doresc xyz+t în mod prostesc, deşi nu se poate, am creat o pagina pe site, unde scrie mare că NU SE POATE, cu speranţa deşartă să citească direct acolo şi să nu mă deranjeze cu inepţiile lor).
Ea:
Buna ziua,
Vazusem deja raspunsul postat acolo.
Ce imi puteti spune “programul ABCD+M“? Nu ar merge prin acest program xyz+t in Otopeni?
Eu as vrea ca d-voasta sa gasiti o portita in ideea de a reusi intr-o idee; asta consider eu ca ar trebui sa ofere o firma de consultanta.
N.B.: Exprimarea este exact aşa cum a formulat-o mintea perisabilă, cu excepţia numelui programului.
Da, tanti. Asta ar trebui să ofere o firmă de consultanţă: o portiţă de a reuşi o idee într-o idee. Zici matale. Adică nu se poate, dar vrei tu că facem toţi o excepţie pentru tine, doar fiindcă ai mintea perisabilă.
În primul rând, ar trebui să-ţi dai seama că dacă, fantasmagoric şi pur ipotetic, aş găsi portiţa de a reuşi o idee într-o idee, m-aş apuca eu direct de treabă, nu aş rămâne un pârlit de consultant care se lupta cu toţi perisabilii.
Culmea perisabilităţii mentale, exact aceeaşi solicitare m-a făcut să scriu şi acest post. Dar experienţa de azi a fost mult mai savuroasă prin gradul de inepţie.
P.S.: Femeia se prezintă drept psiholog. Greu, dom’le, greu cu psihologii de la particoleră.
Valoarea proectului (sic!) necesita o investitie totala de pana la 50000 euro din care sunt dispus sa contactez un credit bancar cu ipoteca daca trebuie de 25000 euro
Hai dom’le, d-ta vorbeşti serios? Vrei să îţi dezvolţi o afacere proprie şi personală şi eşti dispus să bagi şi mata numa’ juma de bani? Să înţeleg că poţi mai mult, dar numai atat eşti dispus?
Şi eu caut să îmi cumpăr o colibă, să zicem palatul de la Versailles şi sunt dispus să bag şi eu doo nuci în afacerea asta…
Cred că urmează să te indispui permanent când o să afli că eşti doar un gog mokangiu. Next! Primim numai oameni dispuşi să bage toţi banii şi facem concesii numai pentru cei care chiar nu au diferenţa.
“Ador” aşa-zişii clienţi care încearcă să îmi disece serviciile în bucăţele cât mai mici, doar-doar găsesc ceva ce pot să dea deoparte şi să-şi facă ei singuri. Doar că îşi fac prost şi mă încurcă şi pe mine. Doamne fereşte să plătească o consultanţă cinstită şi prestată în mod competent!
Dacă aş fi constructor, m-aş exprima astfel: nu poţi să ţii tu cuiul şi eu doar să lovesc cu ciocanul; eu fac case de la fundaţie şi până la acoperiş, tu nu ai ce căuta pe şantier.
Inaugurez o secţiune episodică pe acest blog, în care intenţionez să prezint diverse “solicitări” de servicii din partea unor oameni care încă nu ştiu pe ce lume capitalistă trăiesc şi pentru care furtul de conţinut şi inspiraţia din lucrarea colegului de bancă e un mod de viaţă. Aceşti oameni au înţeles că totul se copiază şi că sunt nişte idioţi cei care plătesc pentru servicii de concepţie. Pentru ei, munca intelectuală este o bazaconie pe care o fac ceilalţi. Foarte posibil să aibă la activ 2-3-5-10 fuckultăţi terminate simultan (la particulară, evident), fără să fi dat vreodată pe acolo. Unii au chiar diplome de doctorat, dar nu sunt în stare să se exprime corect în limba română.
Episodul I: dă-mi o lucrare completă
Solicitantul: buna ziua! cum putem primi ajutor? vrem sa ***, si din pacate nu prea stim de unde sa incepem. Avem o vaga idee despre cum se face un ***, si avem nevoie de mai multe informatii. Un model de proiect cum putem obtine? care sunt pasii de inceput? concret
Gândurile Prestatorului: Normal, unii plătesc bani grei pentru un proiect, mie poate îmi ia luni de zile să îl fac şi din asta trăiesc, cum de nu mi-a trecut prin cap să dau totul moka?
Prestatorul: Un model de proiect nu puteti obtine, deoarece acesta reprezinta proprietatea intelectuala a cuiva care a platit pentru el. Putem sa va indrumam catre un scurt ghid: [link]. Paginile site-ului nostru au integrate functii de cautare. Raspunsul cautat ar putea sa existe deja pe site.
GP: Frate, dacă vrei moka, fă şi tu un mic efort şi barem dă un sărci… Dacă vrei să îţi faci singur proiectul, de ce nu treci matale pe la o facultate adevărată vreo 5 ani?
S: aha. inteleg. multumim. iar pe parcursul realizarii ***, daca intampinam dificultati va putem cere ajutorul? in cazul in care problema aparuta nu ne-o lamureste site-ul
GP: Normal, I live to serv mokangii…
P: Noi suntem specializati in ***. Puteti apela cu incredere la serviciile noastre platite.
S: am inteles. multumim.
GS: N-o să apuci tu, fraere, ziua aia când eu o să plătesc altceva decât bere, seminţe şi ţigări…
“Va rugam sa luati in considerare consecintele asupra mediului inconjurator inainte de a printa acest e-mail!”
WTF e sclifoseala asta pe care o atasezi la sfarsitul mailurilor?
Moshule, mai bine ai scoate porcariile alea cu “scanned by my ass anti-virus”, “acest mail contine info confidential… bla bla 5 randuri”, chestiile astea doua repetate in engleza si semnatura aia a ta pe 10 randuri in care te dai project menajer sau nush ce dairector sau manajing partener, cu cod html din gros.
Daca scoti astea cat ramane… ooops, 2 randuri de e-mail concret. Hai ca eshti bazat. Nu intelegeam de ce intra mailurile de la tine direct in spam. Fin’ca ejti afon.